Eu si rezidentiatul
Posted: Thu Oct 20, 2011 7:41 am
Acest titlu e menit sa aduca in atentia dvs o experienta foarte personala. Poate ca va folosi cuiva, asa cum mie mi-a fost de folos acest topic si toate experientele prietenilor si colegilor care au lasat rezidentiatul in urma.
Prima oara m-am prezentat la rezidentiat in anul 2004. Aveam prieteni care dedicasera anul 6 pregatirii pentru rezi, visasera materia si picasera cu punctaje foarte mari in anul precedent. Altii invatasera constant 2-3 ani si ratasera la diferenta de sutimi. Prin prisma lor, acest examen aparea ca o loterie la finalul unui an de munca asidua si reusita era deseori garantata de taria cu care te repliai dupa esec, dedicand un alt an invatatului. Am decis asadar sa invat in anul 6 ca si pana atunci, sa fac o lucrare de diploma cu care sa ma pot mandri in viitor si sa ma concentrez pe licenta. Bibliografia pentru licenta era diferita de cea pentru specialitatile chirurgicale, asa incat m-am prezentat la rezidentiat cu 5 subiecte invatate din totalul de 60. M-am dus pentru ca timpul si finantele mi-au permis si pentru ca am considerat ca imi pregatesc terenul pentru anul urmator, acomodandu-ma cu detalii legate de deplasare, cazare si grila. Au fost multe grile din gineco si neurochirurgie si nu am recunoscut nimic din cele citite in scurtul rastimp. Am picat cu punctaj decent si cu convingerea ca daca inveti, e imposibil sa nu reusesti. Desi explicasem familiei ca merg strict ca sa vad cum se pica si le repetasem aceasta in momentele cheie, au fost foarte suparati pe mine dupa esec. Mi-am dat seama ca in sinea lor ma credeau o eminenta modesta dar incapabila sa rateze un concurs si am creat o bresa care persista si acum, desi imi luasem masuri de precautie.
Nota de la licenta mi-a permis sa aleg pentru anul de stagiu clinica de chirurgie unde imi facusem practicile de vara si lucrarea de diploma, asadar totul decurgea conform planului. M-am apucat de invatat pe la jumatatea lunii ianuarie si am incercat sa pastrez un ritm constant zi de zi. In primele 9 luni ale anului 2005 am irosit zilnic multe ore in blocul operator, am raspuns la toate solicitarile in urgenta si am studiat cateva carti de tehnici. Stiam ca tot ce acumulez in practica imi va folosi strict cu conditia sa ajung in rezidentiat pe chirurgie generala, dar numai ultimele luni am reusit sa le dedic exclusiv invatatului. Cu putin timp inainte de depunerea dosarelor a aparut o carticica noua in bibliografie, cu subiecte din imuno si genetica fara legatura cu restul temelor pentru rezi sau cu ceea ce studiaseram in facultate. Din pacate, aceste subiecte din urma au avut ponderea cea mai mare si am picat examenul cu punctajul din anul precedent.
Brusc timpul, linistea necesara invatatului, banii pentru noua bibliografie si pentru inscrierea la concurs si traiul din salariul de rezident au devenit o utopie. In anii din urma mi-au lipsit enorm de multe dar mai presus de o casa sau de siguranta zilei de maine mi-a lipsit chirurgia si m-a apasat intamplarea de a fi devenit medic degeaba.
Pe fundalul stirilor cu avalansa de medici care parasesc tara pentru o viata mai buna, familia a investit potentiala mea emigrare cu ultimele sperante si a devenit obtuza la orice lucru care m-ar fi putut retine aici. Mi s-a propus un job in Franta si am inceput sa fac dosarul. Dupa ce certificatul de conformitate si toate actele au fost obtinute, traduse si legalizate, jobul s-a dovedit o pacaleala. Investind ultimii bani in hartii si capacitandu-ma pe premiza ca plec si imi sustin familia, am continuat aplicatiile pentru strainatate. Am fost chemata la un interviu pentru un job in Finlanda, dupa 3 luni am obtinut acreditarea dar cei care postasera joburile pe bestjobs, myjob samd s-au dovedit sarlatani si dupa cateva incercari am realizat ca lupt pentru o cauza pierduta (multe multumiri lui Bogdan, colegul nostru forumist din Finlanda). M-am capacitat pe UK, mi-am luat acreditarea si am facut nenumarate aplicatii. Curand am realizat ca pe aceleasi pozitii de jos candidez cu medici specialisti cu experienta recenta si, deci, preferati. Fiecare esec al meu cu strainatatea se greva pe fondul unor acuzatii grele din partea familiei, care nu intelegea de ce nu ma numar printre cei 15.000 de medici care au parasit Romania.
Pe 7 septembrie 2010 mi s-a oferit posibilitatea de a primi majoritatea temelor si cartile de grile. O saptamana am citit stirile despre rezidentiatul din ultimii ani, mi-am facut un plan de bataie si am calculat sansa de a ajunge sa sustin examenul. Apoi am obtinut materialul de studiu si m-am apucat sa invat exclusiv noptile, fara stirea familiei. Planul era ca daca pana in octombrie nu se iveste ceva concret cu strainatatea, sa dau rezi aici si sa continui aplicatiile la adapostul unui job. Cand familia mi-a aflat intentiile, s-a impotrivit din rasputeri deoarece rezidentiatul echivala cu pierderea ultimei sanse de salvare. In fiecare zi mi s-a explicat ca am innebunit daca imi inchipui ca se vor gasi bani pentru inscrierea si dusul la examen. In penultima zi de depunere a dosarelor am regasit in mine inzecit toate sperantele din facultate si stagiatura si nu am fost pregatita sa le pierd inca o data. Plang rar si putin, dar atunci am plans 24 de ore – m-am oprit cand mama mi-a dat banii pentru inscriere si mi-a spus ca este ultima oara cand imi vorbeste. Am facut rost si de ultimele 12 teme si m-am prezentat la examen cu toate subiectele parcurse de minim 2 ori, toate grilele parcurse cel putin o data si subiectele mici memorate. Am invatat ca pe vremea mea, cu doze si procente si note de subsol, iar grila a fost cu totul diferita – fiind pregatita sa ma concentrez pe detalii care tin de toceala, am reusit sa ratez toate grilele banale. Am luat cam aceasi punctaj obtinut in 2004 si 2005, lucru care mi-a permis sa obtin relaxat un loc pe chirurgie generala in centrul dorit. Nu cred ca am si alte merite in afara de acela de a ma fi prezentat la examen si recunosc in reusita acelasi hazard care m-a facut sa ratez in 2005, cand cred ca meritam sa obtin un loc.
Am venit la post imediat dupa repartitia pe tara si anul acesta inca nu m-am indurat sa imi iau nici o zi de concediu sau sa imi vizitez familia. Reusita la rezidentiat m-a readus aproape de prieteni, mentori si locuri dragi, m-a reintegrat in cursul firesc si in sistemul medical in care m-am format si, in final, mi-a adus reconcilierea cu ai mei. M-am impacat si cu cei 5 ani ratati in care nu am mai dat rezidentiatul, in lumina lor sunt mult mai fericita in fiecare zi, mai inteleapta si mai constienta de ceea ce am. Sa nu credeti ca duc o viata diferita de a celorlati rezidenti, ca nu traiesc uneori aceleasi nedreptati, jigniri sau frustrari – dar stiam exact in ce ma introduc si eram pregatita sa fac fata.
Nu cred ca examenul de rezidentiat este relevant pentru potentialul viitorilor cursanti, dupa cum potentialul contribuie intr-un procent infim la ceea ce vom fi ca specialisti comparativ cu norocul, diferite chestii subiective legate de colectiv si motivatia cu care facem fata situatiilor mai putin favorabile. Va sfatuiesc pe toti cei care va veti prezenta la repartitie anul acesta sa cantariti bine prioritatile, sa aveti macar idee cu privire la specialitatea pentru care optati si sa aveti curajul de a o schimba cat inca nu e tardiv daca simtiti ca nu v-ar defini pana la pensie, sa fiti siguri ca stiti mai bine ca oricine ce trebuie sa faceti pentru cariera si implinirea personala si sa nu excludeti ca o renuntare inlocuita aparent cu ceva mai bun se poate transforma intr-un gol permanent. Nu in ultimul rand, bafta maxima tuturor si multe multumiri lui Riley si celorlalti forumisti care ne-au tinut la curent cu pregatirea rezidentiatului de anul trecut si au postat sfaturi utile.
Prima oara m-am prezentat la rezidentiat in anul 2004. Aveam prieteni care dedicasera anul 6 pregatirii pentru rezi, visasera materia si picasera cu punctaje foarte mari in anul precedent. Altii invatasera constant 2-3 ani si ratasera la diferenta de sutimi. Prin prisma lor, acest examen aparea ca o loterie la finalul unui an de munca asidua si reusita era deseori garantata de taria cu care te repliai dupa esec, dedicand un alt an invatatului. Am decis asadar sa invat in anul 6 ca si pana atunci, sa fac o lucrare de diploma cu care sa ma pot mandri in viitor si sa ma concentrez pe licenta. Bibliografia pentru licenta era diferita de cea pentru specialitatile chirurgicale, asa incat m-am prezentat la rezidentiat cu 5 subiecte invatate din totalul de 60. M-am dus pentru ca timpul si finantele mi-au permis si pentru ca am considerat ca imi pregatesc terenul pentru anul urmator, acomodandu-ma cu detalii legate de deplasare, cazare si grila. Au fost multe grile din gineco si neurochirurgie si nu am recunoscut nimic din cele citite in scurtul rastimp. Am picat cu punctaj decent si cu convingerea ca daca inveti, e imposibil sa nu reusesti. Desi explicasem familiei ca merg strict ca sa vad cum se pica si le repetasem aceasta in momentele cheie, au fost foarte suparati pe mine dupa esec. Mi-am dat seama ca in sinea lor ma credeau o eminenta modesta dar incapabila sa rateze un concurs si am creat o bresa care persista si acum, desi imi luasem masuri de precautie.
Nota de la licenta mi-a permis sa aleg pentru anul de stagiu clinica de chirurgie unde imi facusem practicile de vara si lucrarea de diploma, asadar totul decurgea conform planului. M-am apucat de invatat pe la jumatatea lunii ianuarie si am incercat sa pastrez un ritm constant zi de zi. In primele 9 luni ale anului 2005 am irosit zilnic multe ore in blocul operator, am raspuns la toate solicitarile in urgenta si am studiat cateva carti de tehnici. Stiam ca tot ce acumulez in practica imi va folosi strict cu conditia sa ajung in rezidentiat pe chirurgie generala, dar numai ultimele luni am reusit sa le dedic exclusiv invatatului. Cu putin timp inainte de depunerea dosarelor a aparut o carticica noua in bibliografie, cu subiecte din imuno si genetica fara legatura cu restul temelor pentru rezi sau cu ceea ce studiaseram in facultate. Din pacate, aceste subiecte din urma au avut ponderea cea mai mare si am picat examenul cu punctajul din anul precedent.
Brusc timpul, linistea necesara invatatului, banii pentru noua bibliografie si pentru inscrierea la concurs si traiul din salariul de rezident au devenit o utopie. In anii din urma mi-au lipsit enorm de multe dar mai presus de o casa sau de siguranta zilei de maine mi-a lipsit chirurgia si m-a apasat intamplarea de a fi devenit medic degeaba.
Pe fundalul stirilor cu avalansa de medici care parasesc tara pentru o viata mai buna, familia a investit potentiala mea emigrare cu ultimele sperante si a devenit obtuza la orice lucru care m-ar fi putut retine aici. Mi s-a propus un job in Franta si am inceput sa fac dosarul. Dupa ce certificatul de conformitate si toate actele au fost obtinute, traduse si legalizate, jobul s-a dovedit o pacaleala. Investind ultimii bani in hartii si capacitandu-ma pe premiza ca plec si imi sustin familia, am continuat aplicatiile pentru strainatate. Am fost chemata la un interviu pentru un job in Finlanda, dupa 3 luni am obtinut acreditarea dar cei care postasera joburile pe bestjobs, myjob samd s-au dovedit sarlatani si dupa cateva incercari am realizat ca lupt pentru o cauza pierduta (multe multumiri lui Bogdan, colegul nostru forumist din Finlanda). M-am capacitat pe UK, mi-am luat acreditarea si am facut nenumarate aplicatii. Curand am realizat ca pe aceleasi pozitii de jos candidez cu medici specialisti cu experienta recenta si, deci, preferati. Fiecare esec al meu cu strainatatea se greva pe fondul unor acuzatii grele din partea familiei, care nu intelegea de ce nu ma numar printre cei 15.000 de medici care au parasit Romania.
Pe 7 septembrie 2010 mi s-a oferit posibilitatea de a primi majoritatea temelor si cartile de grile. O saptamana am citit stirile despre rezidentiatul din ultimii ani, mi-am facut un plan de bataie si am calculat sansa de a ajunge sa sustin examenul. Apoi am obtinut materialul de studiu si m-am apucat sa invat exclusiv noptile, fara stirea familiei. Planul era ca daca pana in octombrie nu se iveste ceva concret cu strainatatea, sa dau rezi aici si sa continui aplicatiile la adapostul unui job. Cand familia mi-a aflat intentiile, s-a impotrivit din rasputeri deoarece rezidentiatul echivala cu pierderea ultimei sanse de salvare. In fiecare zi mi s-a explicat ca am innebunit daca imi inchipui ca se vor gasi bani pentru inscrierea si dusul la examen. In penultima zi de depunere a dosarelor am regasit in mine inzecit toate sperantele din facultate si stagiatura si nu am fost pregatita sa le pierd inca o data. Plang rar si putin, dar atunci am plans 24 de ore – m-am oprit cand mama mi-a dat banii pentru inscriere si mi-a spus ca este ultima oara cand imi vorbeste. Am facut rost si de ultimele 12 teme si m-am prezentat la examen cu toate subiectele parcurse de minim 2 ori, toate grilele parcurse cel putin o data si subiectele mici memorate. Am invatat ca pe vremea mea, cu doze si procente si note de subsol, iar grila a fost cu totul diferita – fiind pregatita sa ma concentrez pe detalii care tin de toceala, am reusit sa ratez toate grilele banale. Am luat cam aceasi punctaj obtinut in 2004 si 2005, lucru care mi-a permis sa obtin relaxat un loc pe chirurgie generala in centrul dorit. Nu cred ca am si alte merite in afara de acela de a ma fi prezentat la examen si recunosc in reusita acelasi hazard care m-a facut sa ratez in 2005, cand cred ca meritam sa obtin un loc.
Am venit la post imediat dupa repartitia pe tara si anul acesta inca nu m-am indurat sa imi iau nici o zi de concediu sau sa imi vizitez familia. Reusita la rezidentiat m-a readus aproape de prieteni, mentori si locuri dragi, m-a reintegrat in cursul firesc si in sistemul medical in care m-am format si, in final, mi-a adus reconcilierea cu ai mei. M-am impacat si cu cei 5 ani ratati in care nu am mai dat rezidentiatul, in lumina lor sunt mult mai fericita in fiecare zi, mai inteleapta si mai constienta de ceea ce am. Sa nu credeti ca duc o viata diferita de a celorlati rezidenti, ca nu traiesc uneori aceleasi nedreptati, jigniri sau frustrari – dar stiam exact in ce ma introduc si eram pregatita sa fac fata.
Nu cred ca examenul de rezidentiat este relevant pentru potentialul viitorilor cursanti, dupa cum potentialul contribuie intr-un procent infim la ceea ce vom fi ca specialisti comparativ cu norocul, diferite chestii subiective legate de colectiv si motivatia cu care facem fata situatiilor mai putin favorabile. Va sfatuiesc pe toti cei care va veti prezenta la repartitie anul acesta sa cantariti bine prioritatile, sa aveti macar idee cu privire la specialitatea pentru care optati si sa aveti curajul de a o schimba cat inca nu e tardiv daca simtiti ca nu v-ar defini pana la pensie, sa fiti siguri ca stiti mai bine ca oricine ce trebuie sa faceti pentru cariera si implinirea personala si sa nu excludeti ca o renuntare inlocuita aparent cu ceva mai bun se poate transforma intr-un gol permanent. Nu in ultimul rand, bafta maxima tuturor si multe multumiri lui Riley si celorlalti forumisti care ne-au tinut la curent cu pregatirea rezidentiatului de anul trecut si au postat sfaturi utile.
Daca pui pe hartie cat mai ai de citit si cand termini o sa vezi ca la sfarsitul zilei de studiu o sa te simti mai multumita daca ti-ai indeplinit norma. Din proprie experienta pot sa-ti spun ca eu am reusit sa citesc in maxima concentrare si 100 de pagini pe zi. M-am legat de tot felul de detalii: imi place mai mult partea chirurgicala, caracterele in Harrison sunt mai mici si prin urmare se citeste mai greu decat alte carti din bibliografie etc. (suna stupid dar a functionat) Am descoperit ca in general cand nu ai timp sa "pritocesti" foarte tare un subiect, o parte din detalii aparent se uita, iar cel mai logic ar fi sa treci cat mai proaspat prin toate temele. Cu surpriza am descoperit ca grilele ma ajuta sa-mi improspatez memoria si sa realizez pe ce clasificari, tabele, tratamente mai trebuie sa arunc un ochi inainte de marea zi. E o recapitulare rapida care te ajuta si sa te acomodezi cu grilele (ceea ce e foarte important). Momentan asta fac incerc sa trec de 3 ori prin grile (de 2 ori in aceasi zi) pana pe 14.11 
e greu dar reusesc in jur de 700-800 la prima citire si tot atat la a doua (deci vreo 1600/zi). Am auzit si de persoane care au invatat o luna si au luat 800 de puncte/au facut numai grile si au luat punctaje mari/ au citit un an si n-au avut rezultate spectaculoase. 
Mult succes
