În legătură cu articolul din 02.12.2009 de pe saitul oficial al Guvernului României:
http://www.guv.ro, intitulat "Guvernul a suplimentat cu 1500 numărul locurilor pentru rezidenţi", o mare parte din cei care au ales deja posturi şi locuri în 28/29 noiembrie anul curent, sunt profund nemulţumiţi de ambiguitatea ştirii. În acest articol succint este vorba numai despre locuri, nu şi despre posturi şi nu se specifică dacă se referă doar la specializarea medicină de familie sau şi la alte specializări.
În cazul în care hotărârea de guvern de săptămâna viitoare se va referi la suplimentarea numărului de locuri/posturi şi pe alte specializări în afară de medicina de familie, acest act normativ va trebui obligatoriu să stipuleze şi reluarea repartiţiei din 28/29 noiembrie şi emiterea unor noi liste cu toate locurile si posturile disponibile, inclusiv cele alese deja. Este banală din punct de vedere logistic şi informatic refacerea listelor, cu precizarea opţiunii iniţiale a celor care deja au ales. De asemenea, va trebui precizat în mod expres faptul că la această nouă alegere a locurilor/posturilor au dreptul să participe toţi candidaţii declaraţi promovaţi în urma examenului de rezidenţiat din 15 noiembrie 2009, eventualii absenţi de la noua sesiune de alegere urmând să rămână cu alegerea iniţială.
În această situaţie va trebui să se decaleze perioada de prezentare la nivelul direcţiilor de sănătate publică pentru încheierea contractelor individuale de muncă, prevăzută pentru intervalul 7-15 decembrie, eventual şi data repartiţiei pe clinici şi coordonatori de rezidenţiat, prevăzută pentru ziua de 16 decembrie, pentru nişte date ulterioare noii alegeri. Aceste modificări vor trebui mediatizate în timp util.
Suplimentarea numărului de locuri/posturi exclusiv pentru cei rămaşi nerepartizaţi ar fi ilegală şi imorală, reprezentând o discriminare pozitivă de neacceptat. În condiţiile în care cea mai mare parte a candidaţilor nu au avut posibilitatea să aleagă nici măcar specialitatea pe care şi-au dorit-o, unii renunţând chiar la alegere, ar fi o nedreptate crasă ca cei cu punctaje mai mici (care în urma repartitiei din 28/29 noiembrie 2009 nu au mai avut niciun loc/post disponibil), să poată alege acum locuri/posturi mai căutate, în diverse specializări!
Este revoltător că analiza Guvernului în urma căreia s-a luat această decizie nu s-a efectuat în cele 2 săptămâni dintre examenul de rezidenţiat şi repartiţie. Era evident, chiar dinainte de 15 noiembrie, că vor rămâne un număr mare de candidaţi declaraţi promovaţi, care nu vor avea asigurat un loc de muncă.
Dacă la alegerea ce ar urma să aibă loc, a locurilor/posturilor şi centrelor de pregătire, nu se va permite şi participarea celor care în 28/29 noiembrie 2009 au "ales" ce au putut "culege", se va recurge la toate formele de protest posibile.
moderator: ti-am mutat mesajul aici. Exista deja topic, nu mai face noi topicuri !